Azi, omenirea, așa cum o cunoaștem, pare a fi din ce în ce mai mult tentată să dea frâu liber relelor de tot felul, așa cum le cunoaștem din străvechile mituri grecești, în care Cutia Pandorei este suma lor*.
*(Pandora este prima femeie din lume în viziunea mitologiei grecesti. Ea a fost făcută de Hefaistos din lut și apă la porunca lui Zeus, iar zeii Olimpului i-au dăruit multe daruri: Atena a îmbrăcat-o, Afrodita i-a dat frumusețe, Apollo i-a dat muzică, iar Hermes graiul. Zeus o prezintă pe Pandora fratelui lui Prometeu, Epimeteu, pentru a răzbuna furtul focului ceresc. Pandora deschide cutia lăsând moartea și toate relele să iasă afară în lume, iar speranța rămâne închisă.)
De ce spun asta?
Nu știu să fi existat o perioadă dominată atât de mult de inconștiența maselor și a liderilor deopotrivă, chiar mai mult decât cea a maselor. De ce spun asta?
Avem mai peste tot în lume din ce în ce mai mult înțeleasă libertatea ca fiind fără limite, fără opreliști, fără niciun fel de rigori sau rețineri, și din păcate, acest lucru se vede cel mai mult și construiește dur inconștiența la nivel de mase în învățământ, din fragedă pruncie. Aici părintele a devenit major inconștient și atotputernic, în detrimentul dascălului, iar când părintele a devenit irelevant pentru că nu mai poate gestiona relația cu respectivul tânăr, tânărul a preluat rolul de guru al procesului educațional care trebuie să se desfășoare cumva, așa cum ”crede” el, nu cum este normal, firesc și didactic, ci arbitrar, fără rigori, regulamente sau standarde de pregătire, ci cu toleranțe maxime, eterne și laxe, căci ce poate fi mai important decât ”libertatea”? … Nici cu corpul profesoral nu mi-e ”rușine”… Suferă de multe păcate, cel mai abisant fiind cel al deprofesionalizării. Încrederea într-un sistem al educației benefic și civilizațional tinde spre zero, în multe părți ale lumii, de unde contestarea Valorilor, Principiilor, Credințelor și Virtuțiilor de Caracter, și transformarea lor în chestii laxe, permisive, sau chiar dispariția lor, de ce nu?!…
Ignorăm pe zi ce trece mai mult la nivel de mase cunoașterea științifică prin muncă intelectuală disciplinată, stoică și consecventă, în schimbul unor ”pastile” de pseudocunoaștere, oferite generos în media de cea mai joasă speță sau mai ales în faimoasele rețele sociale de tot felul de inși și inse fără pic de expertiză reală în subiectele tratate, ci doar semidocți formați la școala ignoranței, lenii și lipsei de disciplină morală și mentală autentice. Plastografia, imitația și plagiatul sunt duse în zona în care ajung acceptate și încurajate. Munca intelectuală a ajuns pentru mase rușine, cartea este un obiect al ignoranței, bibliotecile vor fi în curând muzee ale trecutului, fără legătură cu procesul de înțelegere a fundamentelor Conștienței și Conștiinței umane, de parcă ultimul lucru de care ar trebui să ne pese este Caracterul autentic, integru și sănătos.
Avem dorința unui avans tehnologic enorm, fără conștiința rezultatelor și repercursiunilor pe termen mediu și lung, de parcă mintea noastră și capacitatea ei de procesare, asumare și folosire a acestor cuceriri tehnologice este cel puțin superioară ritmului de dezvoltare științifică/ tehnologică/ tehnică sau de oricare altă natură ar fi. Pare că am uitat grav lecția bombei atomice și experimentele Nagasaki și Hiroșima, născute din dorința de putere dusă inconștient dincolo de limitele oricărei soluții viabile constructiv în rezolvarea conflictelor dintre nații. Este foarte probabil ca această direcție să își aibă sfârșitul în A.I., ca expresie ultimă a lenii de gândire și comodității de a trăi, căci e prea greu procesul gândirii umane, trebuie să facem loc prăbușirii civilizației pentru a realiza ce pierdem zi de zi crezând că omul poate fi înlocuit de mașină și mașina poate prelua conștiința și responsabilitatea umană, și că finalmente aceasta poate avea Caracter.
Distrugem conștient Pământul – știm clar ce facem, nu există ”nu știu”, ci doar ”nu vreau să îmi asum, să recunosc și să îmi schimb total comportamentul iresponsabil”. Distrugem planeta asta. Pământul, care ne este singura casă, până una-alta, căci alta încă nu știm cu certitudine a exista, deși declarăm cu enfază că ne dorim salvarea planetei, dar facem din ea cea mai mare groapă de gunoi a existenței, al cărei principal motor de distrugere este lăcomia manifestă, manifestată prin consumism deșănțat, de parcă brusc cineva ne-a șters programele mentale ale cumpătării și ne-a pus în schimb niște programe ale consumului fără limite de cantități, timp și spațiu, ci doar cu ilimitări evidente: credite bancare sau de altă natură fără limită, printări de masă monetară în neștire, tranformarea banilor în moneda de schimb universală a orice, oricând, oricât. Facem, cu alte cuvinte, din orice resursă limitată – căci bani ar trebui să fie, după definițiile din cărțile de economie, expresia limitată a bunurilor, produselor și serviciilor aflate la un moment dat în piață – una nesfârșită, pe principiul universului nesfârșit, noi, oamenii, nefiind capabili să înțelegem raționalitatea ca fiind parte a maturității și înțelepciunii de specie.
Avem războaie grele, cu distrugeri masive și pierderi imense de vieți omenești, cu slabe șanse de încetare în puncte cheie ale globului: Israel, Ucraina, Africa. Credem că dacă batem pe cineva fizic, teritorial, prin război, vom înfrânge și spiritul. Ne place, la nivel de mase, în sinea noastră, deși nu recunoaștem, să înfrângem orice fel de rezistențe, să umilim, să înjosim chiar, să ne dovedim puterea, când, de fapt, noi suntem ființe supuse morții, mai mult decât supuși altor situații finale. Nu avem nicum rațiune, maturitate, Înțelepciune. Ne lăsăm duși de valul extremelor și patimilor de orice fel în relația cu ceilalți, ne arogăm drepturi și libertăți asupra altora; să nu uităm că încă mai avem sclavie în anumite colțuri de pe glob…
Ce m-a apucat să scriu toate astea?
După ce treci prin încercări extrem de dificile de viață realizezi că dacă nu ai maturitatea
– de a descoperi, cunoaște și experimenta maturitatea ca expresie a inteligenței autentice, constructive, sănătoase,
– de a aprecia tot ce ai în viață, fără a-ți bate joc de toate beneficiile existenței în cea mai benefică perioadă a omenirii de la începuturile existenței speciei umane până azi,
– de a trata cu respect și a valoriza civilizația, așa cum derivă ea din mii de ani de xistență aici, ca realitate ce reprezintă suma Valorilor, Credințelor, Principiilor și Virtuțiilor unui Om de Caracter, unui Om de Cuvânt, unui Om de Onoare,
vei ajunge să te autodistrugi, pur și simplu. Pentru că nu există inteligență, maturitate și înțelepciune în aspectele mai sus semnalate ca fiind realități ale imaturității societății umane per ansamblu, nu a indivizilor luați ca atare, unul câte unul. Pentru că există Oameni care spun ceea ce spun și eu, dar nu au puterea unei mase critice, din păcate.
Soluția stă în Comunități reale, autentice, integre, sănătoase!
Ce vreau să spun, de fapt? Dacă vrem a întoarce omenirea de pe drumul autodistrugerii, atunci avem nevoie de o comunitate puternică a Oamenilor de Caracter, căci este singura ce poate renaște prin pragmatismul Valorilor, Credințelor, Principiilor și Virtuțiilor speranța existenței autentice, integre și sănătoase a speciei umane, poate atinge și construi real Înțelepciune asumată și perspective pe termen mediu și lung pentru întreaga omenire.
Dacă ne pasă și ne apasă, facem din existență expresia asumării prin conștiență și conștiință a trecutului, prezentului și viitorului în aceeași măsură, căci dacă ne dorim Viață, atunci trebuie să hrănim cu Energia Adevărului, Binelui și Credinței în Adevăr, Bine și Credință!
Prof. Ilie CĂȚOIU
0 Comentarii