Seria de Ateliere
”Vreau să fiu Om de Caracter!”
Prin această serie de experiențe didactice pragmatice, noi, Mentorii Clubului Oamenilor de Caracter, facem accesibilă Educația Caracterului, a Valorilor și a Împlinirii celor ce își doresc evoluția, reușita și împlinirea personală.
Recomandăm aceste Atelierele de descoperire, cunoaștere și dezvoltare personală tinerilor din învățământul preuniversitar (primar, gimnaziu și liceu), precum și părinților/ adulților în rol de formatori, ce au în grija educației de zi cu zi tinerii.
De ce?
Pentru că DA, fundamentele unei vieți sănătoase, echilibrate și fericite sub toate aspectele sunt Valorile, Credințele, Principiile și Virtuțile Caracterului exprimate în Obiceiuri, Atitudini, Deprinderi și Comportamente.
Pentru că DA, Caracterul este tot ceea ce modelează relația cu sine și cu ceilalți!
Pentru că DA, Educația Caracterului este fundația educației copiilor noștri!
Temele Atelierelor:
1. Viața
Viața și beneficiile unei existențe sănătoase și pragmatice
2. Adevărul
Adevărul și darurile cunoașterii prin Educație
3. Binele
Binele și beneficiile alegerii cu Discernământ a Binelui
4. Frumosul
Frumosul prin cultivarea Echilibrului, Armoniei și Stării de Bine
5. Iubirea
Iubirea, de sine și de ceilalți, prin Credință și Devotament
6. Familia
Familia, nucelul de aur al civilizației, prin Prietenie și Dăruire
7. Recunoștința și Iertarea
Recunoștința și Iertarea, căile prețioase ale Respectului de sine și de ceilalți
8. Curajul
Curajul, drept formă personală de afirmare de sine
9. Disciplina, Ordinea și Rigoarea
Disciplina, Ordinea și Rigoarea, minimele condiții ale împlinirii personale
10. Grija pentru aproapele tău
Grija pentru aproapele tău, prin valorizarea relației Mentor / Discipol
11. Voința
Voința, ca rezultat al Răbdării și Perseverenței stoice
12. Autenticitatea
Autenticitatea, prin felul personal al fiecăruia de a dobândi Maturitatea și Înțelepciunea vârstei
Ce facem efectiv?
Prin jocuri, provocări de cunoaștere și autocunoaștere și alte experiențe educaționale interesante:
⇒ Traducem Valorile, Virtuțile, Credințele și Principiile de Caracter în limbajul de zi cu zi al Atitudinilor, Comportamentelor, Deprinderilor și Obiceiurilor Sănătoase,
⇒ Ajutăm copii să descopere, să cunoască și să își asume conștient procesul mental de răspuns la provocările de viață, prin alegeri inspirate și decizii integre, autentice, constructive,
⇒ Explicăm prin exemple concrete de viață care este drumul corect, integru, autentic de la gând la faptă, respectând Adevărul, Binele, Credința în valorile Familiei, Educației și Implinirii personale,
⇒ Comunicăm eficient, prin abordare pragmatică,
⇒ Gestionăm înțelegerea emoțiilor și sentimentelor ca parte a normalității vieții interioare,
⇒ Promovăm respectul de sine și pentru ceilalți,
… și facem tot ce este necesar și de folos în rolul de Mentori, Dascăli și Părinți, pentru cei ce doresc a urma drumul Adevărului, Binelui și Muncii cu sine, pentru Succes, Împlinire și Desăvârșire personală.
Este misiunea aleasă de noi, conștient, cu responsabilitate, acceptare și asumare.
Beneficii pentru cursanți și familiile lor:
1- înțelegerea funcționării Valorilor, Principiilor, Credințelor și Virtuților în viața de zi cu zi;
2- aplicarea pragmatică a atitudinilor, deprinderilor, comportamentelor și obiceiurilor sănătoase pentru evoluția personală și pentru a avea relații sănătoase;
3- îmbunătățirea relatiilor în familie, în colectivul clasei și cu prietenii;
4- înțelegerea și soluționarea matură și inteligentă a situațiilor de violență/ bullying pentru toți cei implicați
5- ridicarea nivelului de performanță al tinerilor/ elevilor și al clasei per ansamblu.
ÎNSCRIERI
Repere de desfășurare a Atelierelor
Formatori: Profesori – Mentori cu cel puțin 25 de ani de experiență în formarea tinerilor de succes
Durată Atelier:
1-2 ore didactice, pentru dezbatere concentrată
3 ore didactice pentru dezbatere complexă/ suficientă
Grupa de cursanți: minim 12, maxim 36, doar pe bază de înscriere prealabilă (se pot constitui grupe de curs și din elevi de la clase diferite, respectând categoriile de vârstă: primar, gimnaziu și liceu)
Loc de desfășurare: online sau la unitatea de învățământ a grupului solicitant (întâlnirile fizice au rezultate net superioare celor online!).
Cost: 450 lei / oră didactică la nivel de grup de cursanți sau 36 lei per participant
Noi, Mentorii Clubului Oamenilor de Caracter, încurajăm autorii tineri și scrisul,
iar vârsta tânără este un avantaj extraordinar în a începe experiența scrisului personal!
Clubul Oamenilor de Caracter – o viață cu Sens și Semnificație pentru fiecare
Cu recunoștință,
Mentori – fondatori ai Clubului Oamenilor de Caracter,
Ilie Cățoiu 0733582709
Sandu Zamfirescu 0723699857
Școala Caracterelor